luni, 28 decembrie 2009

Singura din nou

Am petrecut cateva zile in sanul familiei dar acum m-am reintors la viata mea de capitala. Sunt in concediu, as fii putut ramane acasa pana pe 4 ianuarie dar nu am mai putut tine piept amintirilor si dragostei cu care am fost inconjurata.
Am ajuns ieri dupa amiaza, am facut o baie lunga, am baut o cana de ceai si am dormit ca un bebelus pana azi dimineata. Cum mai aveam cateva cozi pe la birou, azi nu am rezistat tentatiei sa nu trec pe acolo. Eram eu si paznicul in toata cladirea. Mi am deschis calculatorul, mi-am facut o cana de cafea dar gandurile imi erau mult prea departe de rapoartele in excel si carisma....asa ca am renuntat la ideea mea nebuneasca de a lucra si am plecat. Am condus cateva ore prin Bucuresti, m-am refugiat de ganduri cateva ore la cumparaturi dar ajungand acasa m-au coplesit iar sentimentele de singuratate si tristete. Am realizat ca de Revelion nu am nici un plan pentru prima data. Anul trecut am petrecut cu niste prieteni in Praga.
Din cand in cand mai folosesc yahoo messenger pentru a vorbi cu sora-mea stabilita de ceva ani in Anglia. In lista am foarte multi prieteni, cu care nu am mai vorbit de foarte mult timp ce-i drept, deoarece atunci rar cand intru pe mess folosesc minunata functie a lui INVISIBLE. Intru pe mess, de data asta AVAILABLE si astept cineva, cineva sa imi zica un salut. A trecut o ora si in afara de vreo 2 spam-uri cu SARBATORI FERICITE nimeni nu m-a bagat in seama.
Renunt la ideea de a mai cauta vreo idee pentru revelion acolo si imi sun cea mai buna prietena, sa bem o cafea si sa vad daca mai am si eu loc in planurile ei. Fericita din cale afara accepta sa ne vedem la o cafenea de la universitate, unde ne intalnim de obicei. O data eram cele mai bune prietene, ne stiam si cele mai intime ganduri, numai ca in ultimi ani ne am indepartat si realizez cat imi lipseste.
Ajung la locul cu pricina, o vad, la fel de radioasa si frumoasa cum o stiam. Ma strange in brate, ma pupa si imi zice : "Imi lipseste prietena mea zanatica, care prin nu stiu ce minune si-a adus aminte de mine!"
Am inceput sa povestim de cate in luna si in stele, amintiri, nebunii, job, planuri, noua ei relatie, barbatii din viata ei, si intr-un final REVELION. Merge la Sinaia cu o multime de prieteni si DA, POT MERGE SI EU! In mare parte cupluri dar mai sunt se pare si rataciti ai sortii ca mine.
Ne despartim voioase dupa cateva ore si eu ma reintorc fericita in vizuina mea. Nu o sa imi petrec sarbatorile singura, ci alaturi de cea mai buna prietena a mea, cu care am petrecut cele mai frumoase momente.
E pentru prima data cand simt ca Bucurestiul ma sufoca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu