Revederea....

Daca tot am avut curajul sa mi reamintesc de EL, mi-a fulgerat printre ganduri iubirea ce i-am purtat-o cu atata vehementa. Cred ca si acum il mai iubesc.
L-am sunat! Ii stiu dupa atatia ani numarul de telefon, nu am putut sa-l uit! L-am format sfioasa si am asteptat sa sune. Nu a raspuns. Dar dupa vreo doua ore a sunat telefonul meu, i-am recunoscut numarul, tremuram si mii de ganduri imi rasunau in cap si suflet. I-am raspuns, aceasi voce cristalina, cu tonul lui strengaresc imi spune: "Sarut-mana! M-ati sunat mai devreme! Imi cer scuze dar nu aveam telefonul langa mine. Cu ce va pot ajuta?" Imi siroiau lacrimile si inecata de cuvinte i-am spus cine sunt si ca vroiam sa-i aud vocea si sa vad ce mai face. Cred ca pret de un minut niciunul nu a scos nici un sunet, dupa care el cu vocea sugrumata imi zice ca vrea sa ma vada. Ii spun ca sunt in Bucuresti, si el e stabilit de cativa ani aici. Stabilim sa ne vedem intr-o ora la o cafenea de la Romana.
Inchid telefonul si o ploaie de lacrimi amestecate cu durere, dor si iubire reinviata parca ma inunda. M-am asezat in jumatatea casei si plangeam ca o descreierata. Ma descarc , trag aer in piept si dau navala in sifonier. Trag pe mine o pereche de blugi, o camasa, imi tapetez putin fata si in 15 minute eram pe usa.
Ma urc in masina si nu imi venea sa cred ca dupa 6 ani o sa-l revad. Incercam sa mi imaginez cum arata. Stiu cat de mult m-am schimbat eu in acesti ani, oare el cum e?
Ajung la Romana, dau doua ture pe langa cafenea, imi era teama sa intru. Nu stiam daca el ajunsese, nu vroiam sa fiu eu prima asa ca il sun si il intreb daca a ajuns. Imi spune ca ma asteapta de 20 de minute.
Intru in cafenea, imi rotesc privirea pe la toate mesele si il zaresc intr-un colt. Acelasi stil flegmatic, cu vesnica lui geaca de piele, tragea arogant dintr-o tigara si butona nervos telefonul. Ma apropi de masa si il salut. A sarit ca ars, cateva secunde nu stia ce sa faca dupa care ma strange in brate si imi spune la ureche: Frumoasa Mea! Doua lacrimi i s-au impreunat sub barbie, eu aveam ochii rosi deja si plangeam inecandu-ma printre cuvinte.
Ne-am asezat la masa, ma tinea de mana, ma mangaia si ma saruta pe frunte. "Este neschimbata! Vad in tine tot fetita de 22 de ani, esti tot frumoasa mea cu ochii mari si verzi si zambet de copil."
De ce imi spune toate astea, de ce nu m-a cautat in toti ani astia? Chiar atat de bine m-am ascuns incat sa nu ne gasim? Sta in Bucuresti de 5 ani, cum de nu ne-am ciocnit la nici un colt de strada, in niciun ambuteiaj? Oare soarta a vrut sa ne revedem dupa atatia ani?
Ne-am povestit fiecare viata. El este tot singur, are o afacere profitabila in capitala. S-a potolit, si-a schimbat viata. A vrut sa-si ceara iertare pentru ceea ce am trait din cauza lui dar nu l-am lasat sa deschida subiectul. I-am zis ca e prea dureros pentru mine, ca am reusit sa uit noaptea aia fatidica si ca nu vreau sa mai vorbesc despre povestea aia trista din viata mea NICIODATA.
Am stat in cafeneaua aia 4 ore, dupa care ne-am mutat intr-un restaurant sa mancam , apoi ne-am plimbat prin Cismigiu pana spre dimineata.
Am povestit tot de a fir a par: ce am facut in toti acesti ani, ce ne-a schimbat, ce ne-a maturizat, cat am suferit fiecare, cum ne-a marcat viata acea experienta adolescentina.
Ne-am despartit aproape in lacrimi amandoi si mi-a cerut sa ne mai vedem.
Mi-am lasat masina pe la Romana si m-a condus el acasa. Astepta sa-l invit sus. Nu am zis absolut nimic dar : " Nu-i asa ca faci si tu o cafea?" Nu am apucat sa zic DA sau NU ca a si coborat din masina. Am urcat la mine, am facut doua cani mari de cafea si nu am apucat sa sorbim de doua ori ca a si sarit pe mine, ma saruta cu pasiune , ma imbratisa, am ajuns in dormitor, hainele zburau pe rand, nasturii de la camasa mea au sarit sub puterea bratelor lui.....am facut dragoste ca doi nebuni toata noaptea, de fapt mai bine zis toata dimineata. Apoi am dormit imbratisati pana pe la cinci dupa amiaza cand i-a sunat lui telefonul.
Ne-am trezit, ne uitam unul in ochii celuilalt si nu stiam ce sa ne spunem. Intr-un final sparge gheata si imi spune: "Mi-era sete si foame de tine, si acum ca esti langa mine nu ma satur! Nu vreau sa mai pleci din bratele mele, vreau sa stam aici toata viata, sa te iubesc ca un nebun, sa sterg cu sarutarile mele tot raul ce ti l-am provocat!"
Am plans din nou si nu am stiut ce sa-i spun, l-am rugat sa mi dea timp pana dupa revelion sa ma gandesc la tot ce s-a intamplat, sunt bulversata si agitata, nu stiu ce simt si ce gandesc.
Ne-am despartit intr-o ploaie de sarutari si mangaieri.
Inca ii simt mirosul pe pielea mea, patul meu miroase a EL, pielea mea inca ii simte atingerea si buzele, vibreaza tot corpul doar cand imi amintesc cum ma strangea in brate, cum ma penetra, cum ma facea sa tip de placere.........